AdePlast boxează cu concurența. Bărbuț a preluat afacerea Düfa în România și Bulgaria


SONY DSCCu toate că s-a lăudat de multe ori, în ultimii 3 ani, că este decis să vândă businesul și să se retragă pe malul mării Egee sau, mai apoi, că 100% se va lista la Bursă, Marcel Bărbuț, proprietarul companiei AdePlast a bătut, astăzi, palma cu Dieter Meffert, CEO Meffert A.G., deținătorul mărcii Düfa și se va ocupa de operaţiunile brandului german în România și Bulgaria. Divizia Vopsele a AdePlast a preluat deja departamentul de vânzări, distribuția și clienții cu care funcţiona Düfa în România, iar producţia de vopsea a Düfa a fost transferată în fabricile AdePlast, în primă fază la Oradea, ulterior, după deschidere, şi  în cea din Ploiești.

de Marian Crăciun

Preluarea Düfa este posibilă graţie investițiilor pe care AdePlast le-a direcţionat înspre fabricile sale de vopsele şi tencuieli decorative din Oradea şi Ploieşti. „Atâta vreme cât avem capacitatea, ştim şi putem să producem la standardele impuse de Meffert AG am decis să aducem lângă marca de vopsele AdePlast şi un alt brand cu notorietate şi cotă importantă de piaţă” declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast.

Bucuros de parteneriatul cu Meffert, Bărbuț a anunțat că la sfârșitul lunii iunie va deschide producția fabricii de vopsele de la Ploiești, investiție inițială de trei milioane de euro. Ulterior, va aloca alte trei milioane de euro pentru dezvoltare. „Pentru moment producem vopselele Düfa în fabrica noastră de la Oradea, o fabrică cu tehnologie de ultimă generaţie, urmând ca din vara acestui an să demarăm producţia şi în fabrica din Ploiești, odată cu pornirea acesteia, programată pentru luna iunie” declară Bogdan Pîrvu, director Divizia Vopsele a AdePlast.

La rândul său, Dieter Meffert, CEO Meffert A.G., deținătorul mărcii Düfa susține că a ales compania AdePlast pentru a reprezenta marca Düfa în România dat fiind ca în spatele investițiilor masive din ultimii ani se află o strategie puternică de dezvoltare, care are la bază un model cu adevărat german de organizare. ”Mai mult decât atât, noile capacități de producție sunt de un nivel tehnic impresionant, de ultimă generație, ceea ce se reflectă direct în calitatea produselor. De asemenea, între AdePlast și Meffert va exista o sinergie și pe zona de mortare uscate și polistiren, astfel că vom prelua de aici produse pentru o parte din piețele în care suntem prezenți ”, declară Meffert.

În primă fază produsele premium marca Düfa vor fi importate din Germania, de la fabricile grupului Meffert AG. În contrapartidă AdePlast va produce pentru Meffert, sub brand privat, mortare, adezivi si polistiren pentru piețele din Germania, Ungaria și Ucraina. Divizia Vopsele a AdePlast va funcţiona cu două departamente diferite de vânzări, câte unul pentru fiecare dintre cele doua mărci de vopsea. Astfel, în mai puţin de 3 ani, AdePlast isi propune să devina unul dintre jucătorii importanţi şi pe această piaţă.

Anul trecut AdePlast a vândut vopsele şi tencuieli decorative în valoare de aproximativ 1,7 milioane  de euro. La aceasta se adaugă suma realizată de Düfa în România anul trecut, de aproximativ 1,9 milioane de euro.  Pentru 2013, Barbut asteapta o crestere semnificativa a cifrei de afaceri pentru Divizia Vopsele a Adeplast fata de suma vanzarilor realizate de cele două branduri, Düfa şi Adeplast în 2012, pe seama sinergiilor.

Compania AdePlast a anunțat la începutul lunii martie un amplu proces de reorganizare a afacerii, pe trei divizii de business: Divizia Vopsele, Divizia Termosistem și Divizia Adezivi și Mortare Uscate, fiecare dintre acestea având management separat. Divizia Vopsele este condusă de Bogdan Pîrvu, iar Divizia Termosistem este coordonată de Octavian Nicula. “Eu mă voi ocupa în continuare de dezvoltarea Diviziei de Adezivi și Mortare Uscate până când voi găsi persoana potrivită care să preia și acest business” precizează Marcel Bărbuț.

SONY DSCAdePlast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Capacitatea de producție pentru vopsele, tencuieli decorative şi adezivi speciali în stare umedă se ridică la 20.000 de tone pe un schimb. Unitatea de producţie de vopsele şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea. Începând cu anul 2011 AdePlast a pus în funcțiune o fabrică de polisitern expandat la Ploiești, cu o capacitate de producție de 700.000 metri cubi pe an, iar în 2012 au fost achiziționate utilajele pentru dotarea unor noi facilități de producție de polistiren la Ploiești și Oradea, capacitatea crescând la 1.100.000 metri cubi anual. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componentede de bază  realizate în fabricile proprii.

SONY DSCGrupul de companii Meffert s-a înființat în 1947, în prezent numărându-se printre liderii producătorilor de vopsele pentru construcții din Europa. Spectrul său de producție și distribuție cuprinde produse de înaltă valoare ca: vopsele de fațadă, tencuieli interioare, lacuri, lazuri, produse de renovare și conservare a construcțiilor.

Orientarea internațională a companiilor din concern a început foarte timpuriu și s-a desfășurat expansiv la începutul anilor 90. Actualmente grupul numără în toată lumea peste 21 de capacități de producție și de distribuție cu peste 1200 de angajați. Cifra de afaceri a grupului depășește 300 milioane de euro pe an. Sediul central al companiei se află în Germania, la Bad Kreuznach, unde se găsește și principala fabrică.

About Marian Crăciun, Journalist

For the past 33 years, I have looked in the mirror every morning and asked myself: If today were the last day of my life, would I want to do what I am about to do today? And whenever the answer has been 'No' for too many days in a row, I know I need to change something - Steve Jobs

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s