StarCraft 2, Crysis 3, SimCity și Defiance, în topul celor mai bine vândute jocuri


Counter-Strike Global Offensive 1Pe lista jocurilor care vor înregistra vânzări bune în 2013 se numără StarCraft 2: Heart of The Swarm, Crysis 3, SimCity și Defiance. De asemenea, Counter-Strike: Global Offensive se va menține în topul preferințelor utilizatorilor ComputerGames.ro. Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro estimează că, anul acesta, se vor vinde aproximativ 80.000 de unități CS: GO și circa 5.000 de bucăți StarCraft 2. După cum adaugă el, comunitățile de StarCraft și Crysis din România sunt foarte mici.

de Marian Crăciun

”Probabil că anul acesta va fi ultimul în care jocurile retail vor mai domina topul încasărilor. Din 2014 mă aștept ca primele 10 titluri din punct de vedere vânzări realizate în România să fie toate free2play”, a mai spus Silviu Stroie.

Jocurile free2play sunt gratuite, însă tranzacțiile realizate ulterior în cadrul acestora pot ajunge și la sute de dolari. Gamerii pot achiziționa, din jocurile free2play, diferite arme, armuri, își pot cumpăra vieți, diverse accesorii pentru joc etc.

Piața locală a jocurile electronice a crescut cu circa 20% anul trecut. Considerat și unul dintre marile titluri ale anului trecut, Counter-Strike: Global Offensive a fost urmat în topul celor mai vândute jocuri de ComputerGames.ro de Guild Wars 2, Diablo 3, The Elder Scrolls 5: Skyrim și FIFA 13, care costă circa 40 de euro fiecare.

Compania românească este unul dintre cei trei parteneri mondiali de distribuție ai Valve Software, producătorul jocului CS: GO. Acesta a fost cumpărat de 200.000 de utilizatori prin intermediul ComputerGames.ro, compania acoperind, prin redistribuitori, 18 țări din Europa de Est, Grecia, Orientul Mijlociu și nordul Africii.

Silviu StroieÎn total, în România există peste 500.000 de jucători de Counter-Strike, însă doar un mic procent dintre aceștia a trecut la noua versiune, Global Offensive. Comunitățile de Diablo 3 și Guild Wars 2 sunt formate din câte 20.000 de jucători, iar FIFA 13 a strâns peste 10.000 de împătimiți pe plan național”,

a declarat Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro.

ComputerGames.ro este unul dintre cele mai mari site-uri din România, dedicat în exclusivitate jocurilor, care oferă cititorilor săi cele mai noi ştiri, articole şi download-uri din industria de gaming. De-a lungul timpului, comunitatea din spatele site-ului a crescut considerabil, forumul ComputerGames numărându-se printre cele mai dezvoltate şi cunoscute din ţară.

În 2001, ComputerGames.ro a înființat Professional Gamers League (PGL), asociație care organizează campionatele naționale de jocuri pe calculator, devenite deja o tradiție în lumea tinerilor din România. De peste 10 ani PGL organizează calificări pentru cele mai importante competiții mondiale în domeniu, care de multe ori sunt asimilate jocurilor olimpice. La aceste competiții participă elita sportului electronic mondial, jucători care se antrenează pe parcursul unui an întreg pentru a obține un loc pe podiumul DreamHack, World Cyber Games, International eSport Federation, ESWC.

About Marian Crăciun, Journalist

For the past 33 years, I have looked in the mirror every morning and asked myself: If today were the last day of my life, would I want to do what I am about to do today? And whenever the answer has been 'No' for too many days in a row, I know I need to change something - Steve Jobs

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s