Fujitsu lansează tableta rezistentă la apă


STYLISTIC M702 (4)Fujitsu a lansat în cadrul Mobile World Congress în Barcelona tableta STYLISTIC M702. Noul gadget care rulează pe Android este construit pentru a fi folosit în mediile umede şi dificile, în care tabletele consumer pot fi afectate uşor de apă sau praf, Fujitsu STYLISTIC M702 fiind o alternativă low-cost şi mai portabilă la notebook-urile dedicate acestor medii. Fujitsu STYLISTIC M702 este disponibilă la retailerii tradiţionali şi online din Europa Centrală, Orientul Mijlociu, Africa şi India la preţuri ce încep de la 999 de euro.

de Marian Crăciun

Dispozitivele mobile au devenit instrumente esenţiale de productivitate, dar în acelaşi timp sunt fragile şi pot fi uşor deteriorate. Noua tabletă Fujitsu a fost lansată pentru a rezolva acest lucru şi oferi continuitate în business, în contextul în care companiile investesc tot mai mult în echipamentele mobile pentru angajaţii lor. Tableta oferă o rezistenţă ridicată pentru a face faţă rigorilor zilelor de la birou, dar şi solicitărilor neaşteptate din teren.

Gadgetul de la Fujitsu redă continuitate muncii şi este ideală pentru angajaţii care muncesc mult în afara biroului.  Autonomia de o zi a bateriei este o caracteristică tot mai întâlnită la tabletele Fujitsu dedicate segmentului business. STYLISTIC M702 cântăreşte doar 590g, ceea ce o face ideală pentru a fi purtată oriunde, toată ziua, fără niciun compromis între mobilitate şi durabilitate.

Carcasa dură şi sticla rezistentă la zgârieturi protejează STYLISTIC M702 de şocuri şi alte elemente, fiind în acelaşi timp rezistentă la apă şi praf, ceea ce le oferă arhitecţilor, proiectanţilor sau constructorilor acces sigur la planurile de construcţie pe timp de vânt sau ploaie. Evaluatorilor din asigurări care lucrează pe teren le permite să facă rapoartele pe loc, chiar imediat după un uragan. De asemenea, muncitorii din fabrici sau din construcţii pot accesa planurile şi alte informaţii de pe teren cu ajutorul conexiunii 4G şi Wi-Fi şi chiar cu funcţionalitatea NFC (Near Field Communication), fără pericolul ca praful sau umezeala să poată distruge dispozitivul.

În trend: O tabletă business fiabilă, dedicată companiilor

STYLISTIC M702 (3)Spre deosebire de dispozitivele consumer, Fujitsu STYLISTIC M702 a fost construită având în vedere securitatea datelor companiilor, o cerinţă cheie a directorilor tehnici către subalternii lor. Caracteristici precum senzor de amprentă, criptarea hard-disk-ului şi urmărirea şi recuperarea de la distanţă a datelor, oferă o mai mare protecţie a informaţiilor. Fujitsu STYLISTIC M702 are instalate aplicaţii office şi un scanner de documente, care poate fi folosit cu ajutorul camerei HQ de 8,1 MP. Tableta poate fi folosită pentru soluţii Virtual Desktop Infrastructure (VDI) pentru accesarea sigură şi oricând a datelor.

STYLISTIC M702 (2)“Dispozitivele consumer au ajutat la începerea revoluţiei mobilităţii, dar sunt fragile pentru multe medii de lucru. Cu tableta STYLISTIC M702 ne adresăm forţei mobile de lucru, oferind un dispozitiv care nu face niciun compromis, care face faţă greutăţilor unei zile de muncă pe teren şi oferă în acelaşi timp continuitate în business. Companiile care continuă să folosească echipamente fragile în medii dure vor ajunge să tot plătească reparaţiile şi înlocuirile pentru tabletele stricate, care nu erau dedicate acestui tip de muncă de la început”, a declarat Dieter Heiss, Director al Workplace Systems la Fujitsu Technology Solutions.

About Marian Crăciun, Journalist

For the past 33 years, I have looked in the mirror every morning and asked myself: If today were the last day of my life, would I want to do what I am about to do today? And whenever the answer has been 'No' for too many days in a row, I know I need to change something - Steve Jobs

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s